Spune-mi viață ce ești tu și ce planuri ai cu mine?
Mă frămânți, mă prelucrezi și mă umpli de suspine,
Nu-ți ajunge plânsul meu, pașii tremurați pe cale?
Cât mai trebuie să rabd, cât să mai pășesc prin vale?

Spune-mi viață ce sunt eu și ce rost mai am prin lume?
Sunt un naufragiat, fără casă, fără nume!
Părăsit sunt și hulit, fără pic de mângâiere,
Unde oare să mă duc și cum să mai prind putere?

Nimeni nu-i cu mine-acum, nimeni nu îmi poartă dorul,
De-aș pieri m-aș liniști, căci m-aș contopi cu cerul,
Însă am Mângâietor, El mi-e scut și mi-e credință,
Că mi-e greu sau mi-e ușor, doar prin El am biruință!

Spune-mi Doamne cât să rabd ponegriri și vorbe grele?
Tot oftez și mă frământ, îmi înalț dorul la stele,
Printre cei luminători, mi-aș dori să fiu o clipă,
Apoi să mă sting ușor, fără zbateri de aripă!

Să mă strângi la pieptul Tău, să-mi vorbești cu duioșie,
Să-mi ștergi lacrima de foc ce m-a însoțit pe glie,
Iar acolo-n veșnicii, să mă faci să uit amarul,
Ce-am trăit ca pământean, ce m-a mistuit ca jarul!

Viață, viață, crudă ești, mi-ai deschis drumuri surpate,
Nu ai vrut să propășesc, nu ai vrut s-ajung departe,
Cântul lebedei mi-a fost zi de zi atenționare,
Resemnat și împăcat, te-am iubit cu disperare!

Căci deși m-ai tot lovit, ești un dar din veșnicie,
Pentru care n-am plătit nici arvună, nici simbrie,
Mă împac cu gândul sfânt că aici e-o șlefuire,
Ca să pot ajunge-n cer, e nevoie de sfințire!

Și prin orice jug purtat, lovituri de pietre, bice,
Să-nțeleg că Dumnezeu vrea din hău să mă ridice,
Să pot sta la dreapta Lui, trebuie să-mi lepăd starea,
Dă-mi putere, Domnul meu, să nu-Ți neglijez chemarea!

15/11/2023, Barcelona- Lucica Boltasu